Scriitorul Calistrat Hogaș s-a născut la 19 aprilie 1847, în Tecuci, cu numele de Dimitriu. A fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu, dar a fost înscris la școala publică sub patronimicul Hogaș, aceasta fiind porecla bunicului dinspre tată.

 Clasele primare le face la Tecuci. În perioada 1860-1869, urmează studiile liceale la Academia Mihăileană din Iași, în generația lui A.D. Xenopol, Alexandru Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu și alții de care l-au legat prietenii durabile. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de filozofie și litere din Iași. La sfârşitul studiilor, în urma unui concurs, a fost numit profesor la gimnaziul comunal din Piatra Neamț, iar în scurt timp ajunge director.

Calistrat Hogaş a debutat în 1874 cu poezia „Legenda lăcrămioarei” în nr. 5 al ziarului local Corespondenția provincială, iar în 3 iulie 1882 a debutat și ca prozator în revista locală Asachi, cu fragmente din ciclul „Amintiri dintr-o călătorie”.

În anul 1907, Calistrat Hogaș a început colaborarea la revista Viața Românească. În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului „Pe drumuri de munte” de Calistrat Hogaș. A urmat o a doua ediţie, în 1914, la aceeași editură.

 La 28 august 1917, Calistrat Hogaș se stinge din viață la Roman. La împlinirea a 42 de zile, pe 8 octombrie, este reînhumat la Piatra Neamț.

În 1922, lui Calistrat Hogaș, i se conferă postum cel dintâi premiu inițiat de Societatea Scriitorilor Români.

În memoria scriitorului Calistrat Hogaș, în Tecuci există Colegiul „Calistrat Hogaș”, Cenaclul „Calistrat Hogaș”, strada „Calistrat Hogaș”, precum și mai multe busturi ale scriitorului. Casa în care s-a născut se află în Tecuci, pe strada Siretului, la nr. 8, și este declarată monument istoric.