De la constituirea statului român modern, s-au succedat şase imnuri de stat, ilustrând regimul politic în timpul căruia au fost concepute şi intonate. „Deşteaptă-te, române!”- simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este începând din anul 1990 Imnul Naţional al României.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11. „Deşteaptă-te, române!” a devenit Imn Naţional, cu versurile strofelor 1, 2, 4, şi 11, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Naţional al României.

Imnul se interpretează de către cor şi fanfară cu ocazia ceremoniilor oficiale naţionale, a competiţiilor sportive oficiale internaţionale, cu ocazia deschiderii sesiuni a camerei Parlamentului, la începutul programului zilnic în şcolile primare şi gimnaziale de stat şi particulare, la radio şi posturile de televiziune, iar la începutul manualelor şcolare se tipăreşte textul imnului naţional al României.

Versurile imnului au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, iar muzica imnului se crede că ar aparţine lui Anton Pann, deşi melodia, care avea o largă circulație în epocă, ar putea avea de fapt un autor necunoscut.

„Deşteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în data de 29 iulie 1848 în Parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea şi de atunci imnul cu puternic mesaj de patriotism şi libertate a fost cântat în toate momentele cruciale din istoria României.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul a fost cântat pe străzi ca un adevărat imn național, înlocuind imnul comunist „Trei culori”, şi a fost adoptat drept imn naţional al României în 1990.

Timp de câțiva ani „Deşeaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit în 1994 cu „Limba noastră”.

 

sursa: internet