Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci organizează în parteneriat cu Muzeul Vrancei, vineri 27 mai 2022, începând cu ora 11, lansarea volumului „Istoria Poliției Orașului Focșani”, Editura Terra, 2022. 

Evenimentul reprezintă o primă colaborare între cele două instituții muzeale, după anul 1992. Vor prezenta muzeografii: Mădălina Racoș, Dr. Florin-Daniel Mihai și Ionuț Iliescu șeful secției de istorie din cadrul Muzeului Vrancei. 

 Termenul de „Poliție” este unul dintre termenii de origine grecească, introduși pe filieră rusească prin implementarea Regulamentelor Organice. Poliția ca instituție a fost creată pentru a apăra ordinea statală și interesele națiunii, dar și pentru a veni în sprijinul cetățeanului. Primii responsabili cu atribuții „polițienești” din provinciile românești au fost hatmanul în Moldova și spătarul în Țara Românească. 

Agia este considerată prima instituție organizată pe principii polițienești. Agia era un organism condus de un demnitar  aparținând aparatului administrativ domnesc – Aga, atestat documentar în 1567 în Muntenia și 1592 în Moldova. Pe lângă agă, în provinciile românești au mai existat și alți responsabili „polițienesci”: vătaful de vânători, juzii, ispravnicii de județ, seimenii, dorobanții, pârcălabii, privighetorii de ocoale, căpitanii de margine, străjerii, călărașii, zapcii, poterașii etc. 

Vă așteptăm. Intrarea este liberă! 

 

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”