Fundația Pelin Tecuci vă invită la o nouă întâlnire desfășurată sub titulatura Salonul Artelor.

Evenimentul „Marele Mozaic al Vieții” îi are ca invitați pe artistul plastic Mihaela Profiriu Culluri, scriitorul Claudiu Simion, scriitoarea Ioana Grosaru – președintele Asociației Italienilor din România. Moderator: Cristian Pohrib.

Artista Mihaela Profiriu Culluri s-a născut la Tecuci, în vestita familie Culluri de origine venețiană, din care s-au ridicat ingineri și arhitecți de notorietate mondială, a moștenit și ea darul de a preface tot ce atinge în artă. Membră a Asociației Artiștilor Plastici, a Școlii Populare de Artă și a Academiei de Arte Tradiționale, Mihaela Profiriu a fost premiată în 1993 de Centrul Republican de Cultură și Arte din Republica Moldova, iar în anul 2000 a primit distincția „Crucea Patriarhală” pentru mireni.

Manifestarea va avea loc sâmbătă, 11 martie 2023, de la ora 14, la Sala Ateneu Tecuci. Intrarea este liberă.

Sunteți așteptați!