„Pădure iarna” – autor: Nicolae Placicov

Născut la 28 iulie 1938 în satul Berheci, comuna Gohor din județul Tecuci, astăzi jud. Galați, a absolvit Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, Facultatea de Muzeologie Desen.

Pe fondul unei bogate activități artistice, Nicolae Placicov a fost profesor de desen în învățământul gimnazial și liceal din Tecuci. Membru al UAPR filiala Galați din 1994, prin opera proprie s-a remarcat drept un redutabil acuarelist.

Operele sale reprezintă un bogat și variat spectacol al naturii, surprinsă în toate zonele, anotimpurile și în oricare din momentele zilei.

Natura i-a oferit numeroase surse de inspirație pe care le-a valorificat în tablouri de o frumusețe rară, manevrând culorile, astfel dând certitudinea privitorului că în fața sa se află opera unui stăpân de necontestat al acuarelei.

 A fost un pictor prolific iar operele: Zori de zi, Plopi în Deltă, Dimineața pe baltă și Cer de furtună în Bărăgan, dovedesc cât a fost de preocupat de tot ce-l înconjura static sau dinamic.

Lucrarea pe care o propunem luna aceasta publicului tecucean – „Pădure iarna” oferă prilejul unui călătorii în fața unui peisaj de iarnă redat cu fidelitate. Albul zăpezii, singurătatea și goliciunea pădurii dovedesc măiestria autorului în ridicarea acuarelei la un înalt grad de expresivitate, iar momentele surprinse în tablourile sale sunt de o adevărată satisfacție estetică.

Personal am avut bucuria de a fi contemporan cu autorul cunoscându-l în diverse și nenumărate momente: la expozițiile organizate în timp de instituţia noastră, cât și alte evenimente artistice.

A decedat în 2021, lăsând un gol imens în panteonul artiștilor plastici tecuceni. Avem totuși onoarea de a deține în colecția noastră lucrarea „Pădure iarna” pe care o redăm tecucenilor.

Întreaga comunitate locală, dar mai ales oamenii de cultură au datoria de a-l omagia cum se cuvine pe marele pictor Nicolae Placicov.

Exponatul poate fi admirat la muzeu de miercuri până duminică în intervalul orar 9 – 17. Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag!

Restaurator,
Adrian Mihalache
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci