Fundația Pelin și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci organizează în perioada 6 – 7octombrie 2022 a VI-a ediție a Festivalului Internațional al Aforismului. 

Concurenții vor trimite câte 30 de aforisme, inedite, nepublicate și nepremiate la alte concursuri. Lucrările vor fi prezentate pe o pagină nesemnată. Pe altă pagină vor comunica: adresa electronică, poștală, telefon și un scurt CV ( max. 50 de cuvinte). 

Scriitorii/epigramiștii consacrați sunt rugați să trimită câte 20 de aforisme sau 10 epigrame pentru rubrica Hors concours a Antologiei. 

Expedierea lucrărilor se va face, în perioada 15 mai – 15 iulie a.c., pe adresele: 

[email protected][email protected] . 

Se vor acorda: premii, premii speciale, premii de excelență, diplome, plachete, cărți şi alte donații din partea unor publicaţii, edituri, sponsori. 

Se intenționează realizarea unei statuete reprezentând sigla „Festivalul Internațional al Aforismului – Tecuci” care va fi acordată premianților. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost lansată o sugestie artiștilor plastici din județul Galați. 

Participanții se pot înscrie pentru prezentarea unor referate despre aforism sau epigramă, dar și amintiri, impresii de la edițiile anterioare, interviuri, recenzii, pe care le vor trimite organizatorilor, până pe data de 15 iulie a.c. 

Conform tradiției, aproximativ 250 – 300 de elevi își vor etala, în fața scriitorilor invitați, cunoștințele lor în materie de aforism. 

În program va exista sesiune de comunicări, lansări de carte, prezentarea Antologiei Festivalului – ediția a V-a, 2021, dezbateri, gala elevilor, Turnirul aforiștilor și al epigramiștilor, scurt concert de muzică clasică.  

Pentru „Gala laureaților”, premianții vor pregăti câte 5 aforisme care vor fi citite în fața publicului. Pentru întâlnirile cu publicul, premianții și invitații de la „Secțiunea aforism”, vor pregăti câte o serie de 15 aforisme. Invitații epigramiști vor pregăti câte un grupaj de 5 epigrame/catrene sau 8 distihuri. 

Întâlnirile cu publicul vor avea loc în școli, biblioteci și sala de ședințe a Consiliului local Tecuci. Premianților și invitaților le recomandăm să facă o autocenzură, a materialelor prezentate în fața asistenței.  

Organizatorii asigură masa, cazarea și transport (pentru distanțe mai mari de 200 km). În caz de lockdown, ediția online va avea loc pe data de 7 octombrie 2022, începând cu ora 10. 

Informații suplimentare puteți obține de la prof. Vasile Ghica – tel. 0751.326.955. 

  

Președinte de Onoare: Petru Dumitriu, diplomat  

Președinte Fundație: Doru Eugen Pelin 

Președinte Festival: Vasile Ghica