Să ai o bibliotecă în casă era odată nu doar un semn de respect față de tine însuți, ci o datorie firească. Oamenii cumpărau cărți dintr-o profundă necesitate – aceea de a se educa, de a cunoaște și de a se desăvârși.
Mersul la un concert de muzică clasică sau la o piesă de teatru nu era doar un simplu divertisment, ci o bucurie autentică și o datorie față de sine. Era o căutare constantă a adevărului interior, o formă de redescoperire personală și de conectare cu valorile autentice ale umanității.
Astăzi, mulți dintre noi cumpără cărți doar ca să le așeze pe rafturi, unde adună praf, devenind simple decoruri într-o casă goală de esență. Participarea la un concert de muzică clasică sau la un spectacol de teatru este rareori văzută ca o nevoie spirituală.
Ateneul din Tecuci continuă să promoveze cultura în toate formele sale – literatură, muzică, teatru și artă. Cultura este viață, conexiunea noastră cu trecutul și viitorul, și doar prin ea putem renaște ca indivizi și ca societate.
Vineri, 18 octombrie 2024, de la ora 18, Fundația Pelin din Tecuci vă invită pentru a descoperi „România Miraculoasă”.
Pe scena Sălii Ateneu din Tecuci va evolua Ansamblul Musica Viva, alcătuit din: Andreea Butnaru – pian, Adrian Florescu – vioară, Florin Mitrea – violoncel. Recitalul cuprinde piese din creația compozitorilor George Enescu, Nicolae Buicliu, Dumitru Bughici, Claude Debussy.