Fundaţia Pelin marchează 140 de ani de la naşterea marelui compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor George Enescu printr-un recital cameral. Iubitorii de muzică sunt invitaţi la Sala Ateneu Tecuci marţi, 17 august 2021, de la ora 19.
Pe scenă vor urca soliştii Alina Păvălache – pian şi David Marcian – vioară, se menţionează pe pagina evenimentului.
Alina Pavalache
Născută la Iași într-o familie de mari muzicieni, Alina Pavalache este licenţiată a Universităţii de Muzică „George Enescu” din Iaşi şi Doctorandă cu lucrarea bidisciplinară (Canto şi Pian) intitulată „Corpul uman instrument al vocii şi Vocalitatea pianului”.
Repertoriul său cuprinde lucrări de la muzica barocă la concertele lui Mozart, Beethoven sau Liszt până la compozitorii contemporani.
Alina Pavalache predă pian şi direcţie de cânt la Conservatorul Rus din Paris „Serghei Rachmaninov”, iar de peste 10 ani este manager de proiecte culturale vizând promovarea tinerilor muzicieni români și a muzicii românești în Franța.
Cu ocazia Centenarului României, Alina Pavalache a primit, din partea Ministerului Românilor de Pretutindeni, premiul 100 pentru Centenar (100 de personalităţi din 10 ţări), acordat pentru contribuția la promovarea identității românești şi a culturii României în Franța şi în lume, iar în luna martie a acestui an primeşte Premiul Special al Francofoniei.
David Marcian
S-a născut la data de 15 august 1948, în comuna Buciumeni, judeţul Galaţi. Studiile şi le-a desăvârşit în cadrul Conservatorului de Muzică din Iaşi, unde a studiat vioara la clasa prof. Gh. Sârbu. S-a specializat în muzică de cameră cu violonistul George Hamza şi cu compozitorul Wilhelm Georg Berger. A început studiul dirijatului de orchestră cu maestrul Mircea Cristescu, continuând cu maestrul Ovidiu Bălan.
Ca violonist, este concert-maestru al Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi, din anul 1977. În perioada 1980 – 1988, a fost concert-maestru la Hofersymphoniker Stadttheater Trier (Germania), iar între anii 1993-1995 la orchestra festivalului de Operă de la Macerata (Italia).
În 1997 a înfiinţat ansamblul „La Camerata”, formaţie pe care o conduce şi cu care a abordat un vast repertoriu (de la muzica preclasică la cea contemporană, cu şi fără dirijor). În 2006 a înfiinţat trio-ul de coarde „Arioso”, care are o activitate permanentă.
A susţinut turnee în străinătate cu orchestra Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iaşi (Olanda, Germania, Italia, Grecia, Spania, Coreea de Sud etc.), ca solist şi în formaţii camerale (Bulgaria, Spania, Germania, Italia, Republica Moldova). David Marcian a concertat în ţară şi peste hotare atât ca solist cât şi ca dirijor. A fost angajat dirijor permanent la orchestrele din Botoşani, Vidin şi Piura (Peru).
Intrarea este liberă.