Miercuri, 1 Iunie 2022, Municipiul Tecuci va marca Ziua Internațională a Copilului printr-un spectacol care se va desfășura în centrul urbei.  

 Evenimentul va lua startul la ora 18 cu evoluția micilor artiști ai municipiului. Pe scena amplasată în fața Casei de cultură Tecuci vor urca Roxana Dănceanu, Raluca Alexe, Alesia Munteanu și Daria Șărban.  

Seara va continua cu interpreții Veran Zorilă, Andia și Smiley. Atmosfera va fi întreținută de experimentatul, pozitivul și carismaticul Ionuț Ungureanu, solistul trupei Provincialii. 

„Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să se simtă copil și chiar este necesar ca, măcar o dată pe an, să lăsam deoparte problemele de zi cu zi, să zâmbim curat și să simțim bucuria în sufletele noastre. Promitem o atmosferă vibrantă și vă așteptăm pe toți, dornici să petrecem momente frumoase împreună, să cântăm alături de invitații noștri, hituri fredonate de milioane de români!”, spune Adriana Iulia Marin – AIM EVENTS. 

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Tecuci, Consiliul Local Tecuci și Casa de Cultură, în parteneriat cu Agenția de Organizare Evenimente AIM EVENTS. 

Accesul este liber.