În urmă cu 147 de ani, la 8 decembrie 1876, la Iveşti în jud. Galaţi, se năştea Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.
A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe Bengescu (n. Ștefănescu). Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajută să debuteze.
Debutează editorial în 1919 cu volumul „Ape adânci”, lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia – Sburătorul. Rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei.
Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită „Marea Europeană”, o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proză „obiectivă”, așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a trecut în eternitate dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin acuitatea observației și prin complexitatea tehnicilor de analiză, printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice românești.
Casa natală din comuna Iveşti a devenit casă memorială în anul 2006 şi secţie a Muzeului de istorie Galaţi.