Născut în data de 14 iunie 1882 la Tecuci, Ion Petrovici a fost un filosof român, eseist, memorialist, scriitor, orator și om politic, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, fost Ministru al Educației Naționale.  

Între anii 1892 – 1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din București. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie din București, având printre profesori pe Titu Maiorescu și pe Nicolae Iorga. În aceeași toamnă prezintă Teatrului Național din București piesa în versuri O sărutare, care, recomandată de I.L. Caragiale, va fi reprezentată la 21 martie 1900. 

 În 1904 se licențiază în Filozofie cu dizertația „O problemă de filosofie”, iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universități românești cu teza „Paralelismul psiho-fizic”. În noiembrie 1906 este numit conferențiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iași, iar în 1912 este definitivat ca profesor. În anii 1923-1926 este decan al Facultății de Litere și Filozofie din Iași. 

Din inițiativa lui a fost amenajată în 1943 Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu din București. A fost președinte al Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune până la 5 decembrie 1941. 

În domeniul filozofiei, Ion Petrovici a avut contribuții originale prin cercetările sale de logică privind teoria noțiunilor și prin concepția sa metafizică, ce așeza la un loc credința și rațiunea. 

 Ion Petrovici a fost, în perioada interbelică, cel mai cunoscut filozof român în străinătate. Timp de decenii a fost colaboratorul constant al celor mai prestigioase reviste de filozofie din Franța și Germania, fiind invitat, nu de puține ori, să conducă lucrări ale congreselor internaționale. 

 A fost numit ministrul Lucrărilor publice în 1921, ministrul Instrucțiunii publice 1926 – 1927, ministrul Culturii naţionale 1937 – 1938, ministru secretar de stat la Departamentul Culturii Naționale și al Cultelor 1941 – 1944. 

După 23 august 1944, la începutul marilor epurări politice efectuate sub regimul comunist, a fost arestat și deținut până în 1964. 

La 17 februarie 1972, aproape nonagenar, Ion Petrovici, ultimul mare reprezentant al școlii maioresciene din gândirea românească, se stinge din viață la București. 

Cu siguranță, altul ar fi fost destinul postum al operei lui Ion Petrovici, dacă în plină forță creatoare, la începutul marilor epurări politice efectuate sub regimul comunist, nu ar fi fost arestat și deținut până în 1964, când este eliberat împreună cu alți deținuți politici, la o vârstă la care nimeni nu mai poate reface traseul unei gândiri ce s-a dorit consecventă cu ea însăși. 

În municipiul Tecuci există o stradă, o şcoală şi o sală de spectacole, care îi poartă numele. Bustul său, făurit de mâinile dibace ale regretatului sculptor Dan Mateescu, se află în curtea Școlii Gimnaziale „Ion Petrovici” Tecuci.